Astazi l-am invitat pe domnul Viorel Plesca sa ne spuna cateva cuvinte despre organizarea si despre vernisajul  Expozitiei  Itinerante de Fotografie – Anotimpuri, dupa cum bine stiti, prima expozitie itineranta din viata Conacului Fotografilor.

Rep: In cateva cuvinte, cine este Viorel Plesca ?

V.P. Viorel Plesca este arhitect si fotograf. Ambele pasiuni le-am descoperit de mic.

In clasa a III- a am castigat un concurs International de desen pentru copii la Venetia. In clasa a VII-a m-am hotarat sa devin arhitect. Un mare merit l-a avut profesoara mea de desen dna. Mariana Popescu, de la Scoala Generala nr. 95. Apoi lucrurile au mers cumva liniar, trecand prin Liceul Industrial 22, cu profilul de Arhitectura, apoi Scoala de Arhitectura, azi UAIM. Lista celor carora le datorez ceea ce sunt azi e foarte lunga. Dar asta nu ma impiedica sa le fiu recunoscator.

In clasa a II-a, am fost dusi la Palatul Pionierilor, azi Cotroceni, sa fiu facut pionier in cadrul unei ceremonii, asa cum era la acea vreme. Dupa ceremonie, diriginta ne-a plimbat prin intreg Palatul ca sa vedem lucruri noi, si eventual poate ne alegeam un club, un atelier, un cerc, in care pionierul din noi sa se dezvolte. Am ramas impresionat de Cercul Foto, unde am revenit imediat. Lesne de imaginat ca nu aveam nimic din cele necesare demersului, dar Cercul avea, si le imparteam cu Profesorul Marinescu si cu colegii, ca in comunism. Era in 1971. Primul aparat foto l-am ratat in 1976, dar l-am avut in 1980. Era un Smena 8M. Cu el a inceput o intreaga istorie si mi-ar lua prea mult timp ca sa o insir aici. Dar cred ca deja o stiti si voi din “Povestea” de deschidere a vernisajului, poveste care cred ca se potriveste foarte multor Conasi. Si aici lista celor carora trebuie sa le aduc multumiri este foarte lunga. O fac si sper ca ei sa le primeasca.

Cert este ca cele 2 pasiuni, arhitectura si fotografia, s-au intersectat si suprapus foarte des si foarte constructiv, tehnic, educational si creativ, in toti acesti ani. Modalitatile de suprapunere si/sau de completare ale expresiilor si gesturior artististice din aceste doua arte sunt de-a dreptul fabuloase.

Dintre multele curente fotografice ma simt cel mai bine cu fotografia de arhitectura. De aceea indraznesc sa le alatur pe cele doua: arhitect si fotograf.

Rep: De cand esti Conas ?

V.P. Sunt membru al Conacului Fotografilor din 11 Iulie 2014, de cand am fost invitat de Sorin Bajan, zis Piciul.

Rep: De ce “La Conacul Fotografilor?”

V.P. Pai eram la circa 5 ani de experiente de “socializare fotografica” pe Facebook si in alte zone ale internetului. Trecusem deja prin multe experiente pozitive legate de fotografie: postari, comentarii, like-uri, critica( uneori constructiva, alterori demolatoare), am reintalnit fosti prieteni, am legat noi prietenii si cunostiinte. Pe o buna parte din colegii din alte grupuri i-am regasit in Conacul Fotografilor. Dar am gasit un suflu nou, propuneri noi de activitati, mai sustinute, mai elaborate, cu un suport mai mare din punct de vedere al adminilor, cu un altfel de entuziasm, mai ponderat si mai echilibrat. Ma refer la faptul ca discutiile pe marginea fotografiilor postate erau repede temperate sau chiar sterse daca depaseau un anumit nivel de civilitate. Pe de alta parte acest tip de “porti deschise” si schimbul de experiente intre conasii incepatori si experimentati a fost o mare atractie pentru mine. Din toate ai ce invata. Iar ca o concluzie: transformarea cunostiintelor, amicilor virtuali in prieteni a fost cireasa de pe tort. Iesirile, turele foto, activitatile realizate in comun a fost cea mai mare realizare. Mi-au dat ocazia sa traiesc cu oameni asemeni mie, manati de aceeasi pasiune, sa o impartasim, sa ne bucuram ca putem invata unii de la ceilalti si sa cladim, asa cum am afirmat in cuvantul de deschidere al primei expozitii a Conacului din toamna anului 2017, O COMUNITATE. Sa ne descoperim si sa conlucram la definirea unei noi identitati a personalitatii noastre, la o identitate comunitara bazata pe valente artistice, fotografice daca doriti, cu noi fatete umanitare.

Rep: Esti un Conas foarte apreciat, drept urmare ai fost ales Presedintele juriului Expozitiei Itinerante de Fotografie – Anotimpuri. In aceasta calitate, te rog sa ne vorbesti putin despre jurizare.  Au fost multe lucrari, pe ce principii s-a mers pe trierea fotografiilor….

V.P. Da, foarte multe lucrari si….. ar fi putut sa fie si mai multe……

Albumul creat direct in grup pentru prima etapa a “adunarii” lucrarilor a fost lansat in 21 septembrie 2017. Postarile s-au inchis in 5 Decembrie 2017. Deci intr-un interval de aproape 3 luni au fost postate 221 de fotografii, pentru tema “Anotimpuri”, in cadrul careia fiecare Conas putea posta 4 fotografii, cate una corespunzatoare fiecarui anotimp. Nu stim cate vizualizari sau cate mii de like-uri au fost. Cu certitudine insa a fost un exercitiu interesant. In primul rand ca prin grija tuturor a functionat, de la un cap la altul. Grija insemnand munca adminilor si a multor Conasi. Afluxul mare de lucrari ne-a scos din lumea like-rilor. Multe lucrari, diverse. Nu puteam face o expozitie cu atat de multe lucrari. Atunci a aparut ideea de jurizare, de departajare pe criterii concrete.

Si Juriul a fost desemnat si format din urmatorii: Ioana Sarbu-Radu, Mihaela Radu, Razvan Gaspar, Gelu Coltau, Remus Zamfir, Aurel Constantin Paduraru, Sorin Bajan si subsemnatul. Selectia juriului nu-mi apartine, e un secret al Conacului, dar apoi am aflat ca toti m-au desemnat sa conduc organizarea acestei jurizari. Era intr-atat de onorant incat mi-am asumat  instantaneu desemnarea. In momentul doi am devenit trist: in calitate de jurat nu puteam participa la concurs, poza o aveam deja in cap. Cand am intrebat, nu “spui” pe cine, am primit raspunsul: “ juratii participa din oficiu”. A fost prima data in viata mea cand mi-a trecut prin cap: “ah, acum am pile”. Dupa asta am stabilit conexiunile de comunicare ( totul s-a petrecut de la distanta), apoi am stabilit criteriile: 1. Tematica, 2. Tehnica Fotografica. 3. Compozitie, 4. Efect artistic.

A existat un mod foarte personal iar fiecare si-a asumat notarea (de 1 la 10), si si-a alocat timpul. Dar ce trebuie mentionat este ca jurizarea s-a facut alocand fiecarei fotografii un numar, nu un nume. Deci cat mai impersonal cu putinta. Insa a trebuit sa reluam munca de vreo doua ori cand am constatat ca sarisem niste cadre, niste nume si ca s-a incalcit treaba. In fine. Am muncit enorm sa o descalcim.In timp ce jurizam pastram legatura intre noi si cu adminii pentru a discuta despre spatiile in care urma sa expunem, pe ce suport ( panouri, pereti) cate fotografii sa fie acolo, cate incap…..Din varianta initiala si generoasa de 100 de tablouri participante a trebuit sa reducem la 60 si pana la urma ne-am stabilizat la 71. Nu a fost o problema la jurizare, pentru ca ne-a ajutat sistemul de notare si zic eu o medie foarte corecta, din 8 note. Spun asta ca le sfarsit am avut ocazia sa luam fotogafiile la mana de vreo 3 ori si astfel , odata stresul depasit, sa putem sa obictivam si sa le comparam intre ele. Cred ca a fost o selectie foarte corecta fata de spiritul unui concurs de fotografie si mai ales fata de Conasii participanti la concurs.

Din experienta primei expozitii, la partea de mecanica si organizare, am constatat ca etichetarea tablourilor a avutv de suferit. Cum ar fi urmat sa fie si o “plimbare” prin atatea orase am venit cu ideea sa punem un watermark pe fiecare tablou. S-a zis “Ca e de munca , ca e complicat” …..”Ei bine lasa ca le fac eu”….nu o povestesc ca o lauda. O relatez incercard sa creionez atmosfera lucrului asumat. Pleci la drum, fixezi niste standarde, cat mai ridicate, apare un detaliu, un fleac. Cand vezi ca toti sunt ocupati, nu mai delegi. Il faci chiar tu cu gandul ca asa va fi bine. Si am simtit de multe ori, la foarte multi Conasi aceasta “asumare”. Probabil este singura explicatie ca expozitia, ma refer in partea ei de continut, este un succes. Partea ei itineranta o vom aprecia abia la sfarsit, si pana acolo mai e o bucata.

Rep: Sa trecem acum de la jurizare, la vernisajul expozitiei ce a avut loc la Cetatea Fagaras. Parti bune, parti mai putin bune ?

V.P. Vernisajul?  Extraordinar. Gazdele noastre, colectivul Muzeul Tarii Fagarasului “Valer Literat” coordonat de dna. Director Elena Bajenariu s-au straduit si au reusit sa faca din acest vernisaj o sarbatoare si au imbracat evenimentul, i-au dat substanta prin organizarea unui spectacol cu muzica, poezie, dans, culoare, vibratie si istorie. Au participat actorii de la Fundatia Culturala “Negru Voda” , trupa micutilor dansatori de la “Hansel si Grettel”, cu un recital la nai Cristina Moldovan, acompaniata de profesorul Titi Carstea. Adaugati la asta si parada Garzii Cetatii si faptul ca strajerii impreuna cu conasii au facut o baie de fotografie. Cat despre participantii efectivi? Cand sunt atat multi nu ii mai poti numara. Au fost foarte multi, intr-o zi insorita. Ar trebui sa strangem intr-un album toate fotografiile si sa le oferim Muzeului spre a-si face propria sa expozitie, sau macar sa le prinda in “cartea” Muzeului.

 

 

Mai putin bune?  Or fi fost…..poate ar fi bine sa ne-o spuna cineva din afara. Eu pot afirma ca au fost atinse toate obiectivele evenimentului si sa adresez tuturor Conasilor, sotiilor sau sotilor acestora, care s-au implicat e-norm, un grandios MultuMAX!

Ar fi totusi una: faptul ca am pornit organizarea din septembrie, ca pe urma ne-a “furat valul”, ca ne-am tot straduit…..in fine, toata trepidatia asta ne-a facut sa pierdem din vedere Centenarul Romaniei. Cred ca in loc de “Anotimpuri” ar fi fost mult mai interesant sa avem un proiect de tara, noi, romanii de la Conac, care suntem si prin batatura si prin afara tarii, chiar foarte multi pe afara. Dar nu e timpul trecut, mai avem timp sa lansam o astfel de idee. Romania cu toate “Conacele” ei este vesnic in actualitate.

Rep: Ai avut o fotografie preferata la expozitie ?

V.P. Da!!! Da a fost foarte greu pana am ajuns acolo…..Fotografia mea preferata ii apartine lui IOAN PETREA din Codlea, Brasov. Cred ca in fotografia lui veti gasi toata Romania, cu soarele si negurile din ea, cu traditii si viitor, cu noi asa cum suntem si cum ne-am dori sa fim.

 

Rep: Dar despre fotografia ta ne poti spune ceva? Cu ce aparatura a fost realizata, locatia, spune-ne povestea fotografiei tale.

V.P. In spatele fiecarei fotografii este o poveste. Si evident ca as dori sa o spun. Daca e loc, spatiu zic.

 

In fiecare toamna, in afara oricaror deplasari profesionale, avem obiceiul familiei de a iesi la o plimbare de toamna, sa prindem un cadru, doua…..o mie, cat mai-mai si foarte-foarte. Asa se face ca tot o planificam si se intrevedea foarte greu. Nici macar in viitoarele sfarsituri de saptamana. Trebuia sa fie o “toamna” pe furate. Deja stateam la panda: prognoze meteo, ceata, bruma, in diferite zone. Frica de ploaie si vant ce ar fi putut dezgoli toti copacii. Intr-o seara de marti aflu ca Andra, nepoata noastra de 7 ani, in clasa zero, urma sa faca prima excursie cu scoala din viata ei. Fara sa stricam organizarea si rigoarea scolii am plecat in paralel cu autocarul spre  Cosesti, Arges. Dupa ce am tras o serie de fotografii si pe acolo, si dupa ce ne-am asigurat ca nepoata e prinsa rau in programul de joaca cu tiroliene si altele, am zbughit-o repede prin Campulung spre culoarul Rucar-Bran cu o tinta clara: satul Pestera. In astfel de situatii Maria devine soferul de serviciu, eu devin fotograful de serviciu si reusim astfel sa optimizam timpul si traseele, ea fiind cu toate ale drumului si eu cu toate ale fotografiei. E de notat ca dupa atatia ani impreuna mai primesc observatii sau ponturi de fotografiat de la insasi “soferul de serviciu”. Si mergand asa cu drumul, la ultimele serpentine inainte sa intram in Fundata, zaresc turma de mioare si zic: Stai, frana, aici trebuie sa fie si un cioban ceva. Poate prind o “mioritica”. Zis si facut. Am executat mioritica fix in 36 de cadre, am urcat in masina si am tinut-o tot asa. Seara eram ajunsi acasa obositi, dar eu linistit si….multumit. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa vad pe un display mare ce a iesit.  Concursul era anuntat din 21 septembrie. Abia in 17 octombrie stiam ca am fotografia. Restul il stiti….

Aparatura: Canon EOS 6D, si Canon EF 100-400 mm f/4.5-5.6 L IS USM.

Rep: Vei fi prezent si in celelalte orase unde se va deplasa expozitia noastra?

V.P. Mi-am propus. La Deva nu am ajuns. Sa vedem cate voi reusi sa bifez din restul celorlalte. Oricum profit de ocazie sa-i indemn pe toti Conasii sa-si propuna si sa incerce sa fie prezenti in numar cat mai mare la aceste vernisaje. Daca fotografia este pasiunea lor, viata lor, ei sunt primii care trebuie sa inteleaga ca viata fotografiei este hartia sau orice forma de print. Canvasurile noastre din aceasta expozitie vor respira altfel impreuna cu autorii lor. Vizitatorii expozitiei vor intelege altfel fotografia daca vor avea ocazia sa  ne vada, sa ne auda opiniile, sa ne simta respiratia, sa ne vada culoarea ochilor, ridurile din jurul lor, camerele foto din maini……

Rep: Ce asteptari ai de la Conacul Fotografilor?

V.P. Sa-si pastreze politica de administrare a membrilor si a fotografiilor lor. Cu blandete, in pace si liniste, comunitatea se va dezvolta echilibrat si lumea va iubi valorile acestui grup.

Sa-si propuna obiective indraznete si sa incerce sa abordeze si o mai veche idee a mea: fotografia traieste pe hartie. Sa tiparim si sa raspandim cat mai mult fotografiile noastre. Cand spun cat mai mult, ma refer in afara mediului virtual. Asta ar conduce catre ceea ce ne dorim foarte multi in Romania: o piata adevarata de fotografie.

Va multumim frumos pentru timpul acordat, dar si mai mult va multumim pentru toata implicarea in organizarea expozitiei noastre, a Conasilor.

Un articol de: Angela Codrina Bocse