Selectați pagina

O fotografie pe zi, astazi cu Adrian Tudose

O fotografie pe zi, astazi cu Adrian Tudose

Bun găsit conași
Adrian Tudose este numele meu, iar de fotografie m-am apucat în anul 2012. Sunt de câțiva ani pe Conac, un grup pe care îl îndrăgesc, și în care mai postez câte o poză din când în când.

Cred că mulți ne dorim să ajungem la Dumești s-au multi am ajuns deja, însă este un loc frumos și cu potențial fotografic. Anul acesta am reușit și eu să ajung, împreună cu Măriuca mea, pentru că anul astă am devenit tătic😄. Dătorită acestei perioade, nu am găsit cazare prea aproape, aveam o oră de mers până la Dumești, însă trezitul de dimineață merită. Am mers pentru prima dată, într-o după-amiază pentru a vedea despre ce este vorba, apoi am hotarât să vin dimineață la răsărit. Zis și făcut, așa că dimineață o nesimțită de alarmă sună la 4:20, am sărit în bocanci și dă-i pedale. Am ajuns la “Primărie” la 5:20, fiind foarte devreme, dar am profitat și am făcut câteva cadre la lumina lunii. În acea dimineață am avut parte de ceață, dar nu atât de multă pe cât mi-am dorit. Am plecat puțin dezamăgit că nu am făcut pozele la care visam, așa că mi-am propus să revin. Am revenit a treia zi, m-am hotărât greu să merg, somnul era prea dulce, dar am zis mai fac o încercare. Ei bine, de data asta am avut parte de o atmosferă faină, si am făcut pozele pe care mi le doream, iar această imagine este una din preferatele mele.
Ingredientele acestei fotografii au fost: Canon 5d mark 4 și obiectivul 70-200 iar rețeta următoarea: F/8 iso 250, timp expunere 1/80 sec.

Adrian tudose

În închiere vă doresc lumină bună, inspirație și cadre cât mai faine.

Lasă un răspuns

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Partener recomandat!