De cateva luni a aparut in forta pe conac Tony Goran. A fost unul din acele moment cand toata lumea a inceput sa intrebe in acelasi timp cine este, de unde vine, cu ce se ocupa, deoarece fotografiile lui ne-au fascinat de la prima postare. Iata ca l-am prins pe Tony si este dispus sa dizolve acest mister.

Salut, Tony! Asadar, incepem cu cele trei intrebari: cine, de unde si cu ce? ))

 Multumesc pentru cuvintele frumoase, Adina, mai mai ca am rosit! Cine sunt? Pai sunt un amator care a renuntat sa mai fie diletant si pentru asta folosesc un canon 60d , iar ca obiectiv principal un Tokina 11-16mm.

Cum si cand ai inceput cu fotografia?

Sa pozez am inceput secolul trecut si are legatura cu pasiunea mea pt drumetie . Ce e curios este ca mult timp nu am avut o camera foto si trebuia sa imprumut mereu de la un prieten, prima camera foto mi-am cumparat-o cand s-a nascut Mario, baiatul meu , si a fost o Minolt, o petarda de camera de care dupa o saptamana nu stiam cum sa scap mai repede de ea dupa care mi-am luat un Olympus . Trecerea de la analog pe digital de asemenea am facut-o tot cu un Oly.

 Am observat ca esti fan al peisajelor, ai calatorit mult?

Nu sunt un fan al peisajelor , dar de ele ma „lovesc ” cel mai des , in general incerc sa profit de toate genurile fotografiei si cand am posibilitatea de a face macro fac macro , daca ma prindea noaptea atunci fac nocturna , daca vad vreo cladire interesanta atunci incerc si ceva de arhitectura si a.s.m.d. Treaba cu calatoria este un pic mai diferita , eu locuiesc in Zaragoza, iar cand vin in Romania, vin intotdeauna cu masina, astfel incat imi planific traseul pe unde vreau eu prin Europa, daca trebuie sa fac un ocol mai mare nu am nici o retinere.

 Ai investit mult in pasiunea ta?

 Financiar, nu prea am bagat bani in scule , multe din accesorii , trepied , rucsacul chiar si camera, sunt castigate pe la diferite concursuri. Nu pun prea mult pret pe „scule” , in schimb am investit mult timp si pasiune in fotografie.

 Care sunt realizarile tale in domeniul fotografiei (expozitii, premii)?

 Realizari , cred ca principala realizare este multumirea mea sufleteasca fiindca altceva nu urmaresc , sunt un fericit care traieste pentru a face fotografie si nu fac fotografie pentru a trai.

 Cum ai descoperit conacul?

 Intamplator , piedeam timpul pe net si mi a atras atentia numele.

 Ce parere ai despre oamenii de aici? Ti-ai facut prieteni? Cunosti personal pe cineva?

 Personal inca n-am avut placerea sa cunosc pe cineva din grup, iar prieten sunt cu toata lumea atat timp cat exista bun simt . Ce mi- a atras atentia a fost numarul mare de administratori si o mare bila alba pentru ei deoarece apreciez implicarea lor in cadrul grupului , eu administrez „grupul fotografilor romani din Spania ” si cunosc ce implica treaba asta.

 Ce sfaturi ai avea pentru conasi?

Sa nu se imbete cu apa rece si sa fie cinstiti cu ei insisi atunci cand isi analizeaza fotografiile , daca lor nu le plac propriile fotografii, atunci ce pretentii poti avea de la altii . Si inca ceva: Fotografia inseamna sa scrii cu lumina asa ca nu va mai preocupati de scule , lumina ar trebuie sa fie singura voastra grija .

 Iti multumim frumos pentru interviu, ne-a facut mare placere!

Si eu iti multumesc pentru intrebari , placerea a fost de partea mea.

Un articol de  Adina Voicu