O umbră a trecutului

Pentru că Alpii au fost o experiență mai aparte din viața mea, este momentul să scriu și aici despre ce am văzut, simțit, auzit sau mai pe scurt, trăit, acolo. Așadar încep să vă vorbesc despre o umbră, așa cum am și intitulat, o umbră a trecutului. Această umbră trăiește printre crestele înzăpezite, pe pajiștile alpine, pe lângă râurile ce se scurg din ghețari, pe lângă lacurile glaciare, printre pietre și după coline.. Iar oricât de intangibil ar părea o găsești chiar ușor. Acum însă depinde de fiecare în ce mod vrea s-o vadă. Fie ca un animal falnic al naturii ori, cum am văzut-o eu, o umbră a trecutului.
Este vorba, dacă nu v-ați prins deja, de Capra Ibex(sau Capra alpină). Conform wikipedia, acum 100.000 ani, capra alpină era întâlnită în toate regiunile stâncoase. Capra alpină a fost vânată mult timp, fiind adusă aproape de extincție. Încă din Evul Mediu și de pe vremea romanilor, coarnele, transformate în pulbere, erau folosite ca remediu pentru impotență, sângele pentru combaterea calculilor renali, iar stomacul pentru depresie.

Oarecum istoria ei m-a făcut să o văd altfel. M-a făcut să o privesc cu tristețe și necăjire față de condiția sa. Fiind destul de familiarizată cu omul, atât de gingașă, atât de neîndemânatică aș putea spune, nu este decât o umbră a ceea ce a fost. Acel animal falnic care, cred eu, era regele crestelor alpine. Astfel, această stare pe care mi-a transmis-o nu a făcut decât să-mi influențeze viziunea fotografică asupra ei. Am evitat să o fotografiez de prea aproape, am evitat close-upuri cu ea. Am încercat să mă folosesc de misterul ce îl conferă, de umbrele și întunericul trecutului și de licărirea ce se vede în viitor. Cu alte cuvinte, i-am fotografiat trecutul, prezentul și viitorul, într-un singur moment.

Nu știu cât am reușit, de obicei pentru astfel de serii trebuie mai mult timp. Dar cele 2 săptămâni și 3 țări au fost suficiente pentru un mic start. Un start pe care, sper eu, cu timpul să îl continui.

Ajutat de lac și de reflexie, am reușit să o duc înapoi pe culmile cu zăpadă.

În Aiguilles Rouges, Ibexul se comportă aproape ca o capră domestică. Așadar grandoarea ei dispare o dată cu aceasta, iar modul în care oamenii relaționează cu ele este un motiv în plus în imaginea pe care mi-am creat-o vis-a-vis de acest animal.

Foto si Text : Alex Sabin Husariu

https://alexsabinhusariu.wordpress.com/blog/