Rezervaţia Naturală Tişiţa se află în munţii Vrancei, de o parte şi de alta a văii pârâului Tişiţa, care desparte vârful Tisaru

Foto Adrian Teodorescu

Mare de măgura Râpa Caprei. Fac parte din Parcul Natural Putna-Vrancea. Măsoară 9 kilometri şi este la o altitudine medie de 850 de metri. Limitele rezervaţiei sunt: la nord – din Dealul Crucilor, pe cumpăna de ape dintre Tişiţa şi Putna, până la confluenţa celor două; la est – versantul drept al văii Putna, pe Culmea Porcu, până în Vârful Coza; la sud – limita porneşte din Vârful Coza, traversează văile Tişiţei Mari şi Mici, până în Culmea Tisarului.]

Foto Adrian Teodorescu

Rezervaţia a fost înfiinţată ca arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – arii protejate. Are o suprafaţă de 307 hectare şi constă într-un sector de chei, străbătut în trecut de o cale ferată, din care au rămas poduri, tunele şi terasamente.

Foto Adrian Teodorescu

Rezervaţia este importantă din punct de vedere geologic şi floristic.

Cum ajungi la Cheile Tisitei

 

Foto Adrian Teodorescu

In primul rand, trebuie sa ajungi in satul Lepsa din comuna Tulnici judetul Vrancea, de unde ai doua variante care te duc la Cheile Tisitei. Pentru ambele variante, punctul de plecare este DN 2D, drumul care face legatura intre Targu Secuiesc si Focsani.

Foto Adrian Teodorescu

Taxa de intrare in Parcul Natural Putna-Vrancea este de 4 lei/persoana, in schimbul careia vei primi si un pliant cu harta zonei. Copiii pana in 10 ani platesc jumatate din pret.